ODONTOTERAPIE (tratamentul cariei)
Caria dentara este o leziune de natură infecțioasă care distruge țesuturile dure ale dintelui. În fazele incipiente, ea nu poate fi observată decât de către medicul dentist; atunci când prezența cariei este sesizată și de pacient, leziunile sunt deja avansate. De aici rezultă importanța controalelor periodice la cabinetul de stomatologie, pentru a putea surprinde îmbolnăvirea în stadiul incipient. Cu cât caria este surprinsă mai devreme, cu atât sacrificiul dinților este mai mic, tratamentul este mai simplu, mai puțin costisitor și necesită mai puține ședințe. La început, caria se manifestă ca o simplă pată albă, “cretoasă” sau colorație maronie a dintelui. Ulterior apare o cavitate, care continuă să se mărească. Dacă procesul evoluează, se produce și inflamația pulpei dentare („a nervului”), ceea ce duce la necesitatea îndepărtării acesteia și la obturarea canalelor radiculare („se omoară nervul”).
Tratamentul cariilor urmărește:
-Îndepărtarea în totalitate a țesuturilor dentare afectate
-Protecția țesuturilor sănătoase, prin utilizarea unor materiale care izolează dintele de variațiile de temperatură
-Reconstrucția dintelui (plomba), cu ajutorul unor materiale care asigură în egală măsură rezistentă, funcționalitate și estetică.
Întregul tratament se realizează sub anestezie locală, care înlătură orice disconfort.
Prevenirea cariei dentare:
-Periaj, efectuat corect, de 2 ori/ zi, dimineața și seara înainte de culcare.
-Folosirea mijloacelor auziliare de curățare: dus bucal , ață dentară, apa de gură
-Detartraj periodic, supra și subgingival.
-Fluorizări topice
-Sigilarea șanțurilor și fosetelor la dinții permanenți tineri, neafectați de carii (ideal în primii doi ani după erupția dinților pe arcade)
Dietă echilibrată, cu evitatea dulciurilor și a băuturilor carbogazoase îndulcite
ENDODONTIE
Endodonția este ramura medicinei dentare care se ocupă cu tratamentul canalelor radiculare (respectiv devitalizare/drenaj în cazul infecțiilor, tratament chimic, mecanic și obturație de canal).
Tratamentul de canal se impune atunci când pulpa dintelui (formată din nervii și vasele de sânge ce îl hrănesc) este inflamată sau se infectează datorită unei carii profunde netratate sau incorect tratate. Astfel, dintele este anesteziat și se pătrunde la nivelul camerei pulpare (“nervului”) cu freze și apoi cu ace speciale.
Odată ce conținutul pulpar este îndepărtat, camera pulpară și canalele radiculare sunt dezinfectate și obturate cu materiale specifice antiseptice și sigilante. Procesul este integral nedureros datorită anesteziei bine făcute cu substanțe de foarte bună calitate.
În cabinetul nostru, aceste intervenții se realizează cu aparatură și cu materiale de ultimă generație. În tratament se folosește apex finder-ul, aparat cu ajutorul căruia se măsoară exact lungimea canalului și se realizează o preparație foarte precisă a canalului radicular în vederea obturării acestuia.
PARODONTOLOGIE
Parodontologia este ramură medicinii dentare care se ocupă cu afecțiunile gingivale. Cuvântul
"parodontal" își are originea în greaca veche și se traduce prin "în jurul dintelui". Astfel, parodontologia combate bolile cauzate de bacteriile din cavitatea bucală, care afectează în primul rând gingia, ligamentul parodontal și osul( țesuturile de susținere ale dintelui).
Bolile parodontale se dezvoltă în timp, fără să atragă atenția pacientului. Simptome precum sângerarea gingivală sunt adesea ignorate, motiv pentru care pacientul nu beneficiază de un tratament stomatologic în faza de început a bolii.
Printre bolile parodontale se număra gingivita (al cărei prim semn este sângerarea gingiilor), parodontită (caracterizată prin formarea de pungi parodontale între dinte și gingie, mobilitate dentară în diferite grade, retracții gingivale), și parodontită avansată –(boala avansează distrugând mai mult os și ligament parodontal, proces ce poate duce la extracția dinților).
Conform O.M.S. (Organizația Mondială a Sănătății), aproximativ 20% dintre adulții cu vârsta cuprinsă între 35-44 de ani suferă de afecțiuni grave ale gingiilor și osului alveolar (suportul dinților), ce au ca rezultat pierderea rapidă a dinților.
Practicile parodontologice presupun ameliorarea sau menținerea sănătății buco-orale prin tehnici de:
• detartraj supra și subgingival realizat cu aparat de ultrasunete
• periaj profesional și finisarea suprafețelor radiculare expuse.
• chiuretaj subgingival
• operații cu lambou, cu sau fără materiale de adiție osoasă
• airflow
• pentru o bună sănătate parodontală trebuie corectate tratamentele dentare defectoase (obturații neadaptate marginal sau nefinisate, lucrările protetice incorecte), anomaliile dento-maxilare, pacientului îi este indicat să renunțe la fumat
PROTETICA
Protetica reprezintă acea ramură a medicinei dentare care se ocupă cu restabilirea funcționalității aparatului dento-maxilar prin lucrări fixe (coroane, punți, etc) sau mobile (proteze parțiale, totale, etc).
Atunci când caria dentară a distrus o mare parte din dinte, acesta nu mai poate fi refăcut printr-o simplă obturație („plomba”). Pereții restanți sunt prea subțiri pentru a putea suporta presiunea care se exercită asupra dintelui atunci când mâncăm și se pot fractura. De aceea este necesară protecția pereților sănătoși, prin acoperirea lor cu o coroană dentară.
Dacă totuși dintele nu mai poate fi salvat și este extras, spațiul lipsă poate fi completat fie printr-o lucrare protetica (punte dentară), fie cu ajutorul unui implant dentar. Coroanele și punțile dentare sunt lucrări protetice fixe (cimentate). Dacă pacientul pierde un număr mare de dinți, se confecționează o proteză dentară care trebuie îndepărtată zilnic, pentru igienizare (lucrare protetica mobilă).
În cabinetul nostru se realizează:
• lucrări protetice din porțelan, pe suport metalic
• lucrări protetice din porțelan, pe suport din oxid de zirconiu
• lucrări protetice din porțelan fără suport metalic
• incrustații
• fațete ceramice sau din compozit
• lucrări pe implanturi dentare
• proteze acrilice și scheletate
IMPLANTOLOGIE
Implantologia reprezintă una dintre cele mai inovatoare descoperiri în medicină dentară, o metodă modernă de tratament a edentatiilor (lipsa unui sau mai multor dinți).
Implantul dentar este o intervenție chirurgicală prin care se introduce o rădăcină dentară nouă sub forma unei piese de titan pe arcada dentară. Plasarea implantului în os se realizează printr-o intervenție chirurgicală nu foarte complicată. După un timp, necesar integrării în os, implantului i se atașează o altă piesă metalică numită bont protetic, peste care medicul poate plasa coroana, puntea sau proteza ce va înlocui dintele sau dinții lipsă.
Procedura chirurgicală se desfășoară în două etape:
• Introducerea implantului din titan în os pe o perioadă de timp în care implantul va fi osteointegrat.
• Descoperirea implantului și atașarea lucrării protetice definitive.
Avantaje față de lucrările protetice clasice:
• Implantul este mult mai confortabil.
• Estetica dintelui și a gingiei este foarte asemănătoare dintelui natural.
• Nu sunt afectați în nici un fel dinții vecini în timpul lucrării protetice și nici după.
• Prin implant se înlocuiește și rădăcină dintelui, fapt care ajută la menținerea nivelului osului în limite estetice și funcționale optime.
• În cazul implanturilor este mai ușor de întreținut igiena cavității bucale.
Tratamentul prin implanturi dentare este singura alternativă în cazul pacienților nevoiți să poarte proteze mobile.
CHIRURGIE
Chirurgia orala cuprinde o serie de intervenții chirurgicale minore care de multe ori sunt necesare pentru a extrage resturi de rădăcini îngropate, rămase după extracții, molari de minte parțial erupți sau complet incluși, cât și intervenții tip rezecție apicală necesare salvării dinților cu infecții la rădăcină(granuloame, chisturi radiculare) care altfel ar trebui extrași.
Molarii de minte de cele mai multe ori nu seamănă ca morfologie cu ceilalți dinți și necesită extractie atunci când produc diverse probleme (înghesuirea dinților frontali, dureri la locul de erupție) sau se cariază și nu mai pot fi tratați. Pentru extragerea lor de multe ori sunt necesare mici intervenții chirurgicale.
Cabinetul nostru colaborează cu un medic specialist în chirurgie Dento-Alveolară și Implantologie și oferă următoarele tratamente:
- extracții dentare
- odontectomii
- chistectomii
- premolarizari
- rezecții apicale
- intervenții chirurgicale parodontale (chiuretaje parodontale, operații cu lambou, adiții de os)
- implanturi dentare
- lucrări protetice pe împlânte
ORTODONTIE
Ortodonția este acea ramură a medicinei dentare care se ocupă cu diagnosticarea, prevenirea și tratamentul malocluziei, adică pozițiile incorecte ale dinților și oaselor maxilare care influențează echilibrul feței, armonia profilului, masticația corectă și nu în ultimul rând zâmbetul.
TRATAMENTUL ORTODONTIC LA COPII
Este indicat ca un copil să fie văzut de către un ortodont până la vârstă de 7 ani pentru constatarea necesității de purtare a unui aparat de ortodonție. Unii copii necesită îngrijire ortodontica mai timpurie, iar alții nu necesită decât după ce aproape toți dinții permanenți au erupt. Când tratamentul ortodontic este început din timp se pot face multe adaptări ale fizionomiei feței, ale mușcăturii, cât și ale aranjării dinților.
TRATAMENTUL ORTODONTIC LA ADULȚI
Conform studiilor Asociației Americane de Stomatologie, aparatele ortodontice au aceeași eficientă atât la copii cât și la adulți. Tratamentul de ortodonție poate avea succes la orice vârstă, iar adulții în mod special pot aprecia mai mult beneficiile unui zâmbet frumos. Unii pacienți pot necesita înaintea tratamentului ortodontic un tratament parodontal.
Este foarte important de știut, încă de la început, că tratamentul ortodontic este un contract pe termen lung între medicul ortodont, care trebuie să dirijeze tratamentul, pacient și în multe cazuri părinții acestuia de a căror colaborare depinde într-o măsură foarte mare rezultatul tratamentului. De aceea este bine că pacienții și părinții să aibă o viziune cât mai clară asupra drumului ce trebuie urmat și totodată să fie încredințați de necesitatea tratamentului, pentru a trece cât mai ușor peste această perioadă.